INCDFP INFP
  Ştiri INCDFP

Prof. Dr. Ing. Gheorghe Mărmureanu își încheie activitatea științifică în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP

Personalitate marcantă în tabloul cercetării românești din domeniul seismologiei, Prof. Dr. Ing. Gheorghe Mărmureanu își încheie activitatea științifică în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP. Dorim pe această cale să ne manifestăm recunoștința pentru activitatea desfășurată în cadrul institutului și să îi mulțumim pentru întreaga sa contribuție și pentru tot ceea ce a realizat de-a lungul carierei sale. Datele sale biografice nu fac decât să confirme personalitatea, devotamentul omului de știință, al managerului și al formtorului de specialiști, reliefând, totodată, un model de excelență în domeniu.

Prezența activă în domeniul cercetării științifice i-a adus recunoaștere și apreciere atât în mediul științific, cât și în cel universitar. În calitate de director general al institutului a avut numeroase realizări remarcabile, precum și o veritabilă contribuție la modernizarea infrastructurii institutului. Astfel, sediul central și Observatorul seismologic Eforie Nord au fost reconstruite și dotate și alte observatoare seismologice din cadrul INCDFP au fost reamenajate și modernizate.

Timp de mai bine de 30 de ani, Prof. Dr. Ing. Gheorghe Mărmureanu și-a dedicat cu pasiune și dăruire activitatea științifică în cadrul INCDFP (fostul Centrul pentru Fizica Pământului - CFP), ocupând în decursul timpului funcțiile de Șef al laboratorului de seismologie inginerească (1990-1996), președintele consiliului științific (1993-1996), director științific (1996-2000), director general (2000-2011), iar în ultimii 10 ani a fost director onorific.

Expertiza și opiniile sale sunt și astăzi recunoscute atât în mediul științific, cât și de opinia publică. Deși numele sau este mereu asociat cu INCDFP, informațiile oficiale și datele actuale privind activitatea în domeniul fizicii pământului și seismologiei pot fi solicitate și transmise prin intermediul serviciului de relații publice al institutului, la adresa office [at] infp.ro sau la numărul de telefon 0214.050.670.

INFP


Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului

  • INCDFP
  • EPOS-RO